24 ianuarie 2015-156 de ani de la Mica Unire realizată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, făuritorul de început al României Moderne

24 Ianuarie este ziua în care sărbătorim , an de an,din 1859 încoace,un mare eveniment al istoriei poporului român :Unirea Principatelor.


Unirea Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.




Alexandru Ioan Cuza
Descendent dintr-o veche familie moldovenească cu tradiţii revoluţionare, Alexandru I. Cuza s-a născut la 20 martie 1820, la Bârlad,Moldova.

    A studiat la Iaşi şi Paris, s-a aflat in primele rânduri ale Revoluţiei de la 1848. S-a făcut cunoscut cu ocazia divanurilor ad-hoc.
    Alexandru Ioan Cuza a reuşit să facă din Principatele Române un stat modern.
    La 5 ianuarie, la Iaşi, Alexandru Ioan Cuza este ales domn al Moldovei. La 24 ianuarie, la Bucureşti, tot el este ales domn al Munteniei. Astfel românii, deşi nu au călcat dorinţa marilor puteri de a avea două ţări cu doi domnitori, două conduceri, două parlamente, profitând de absenţa precizării ca aceşti domnitori trebuie să fie persoane diferite, au ales deliberat şi calculat pe unul şi acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza, care va efectua, de fapt, unirea efectivă a Principatelor Române.
      Domnia sa a durat numai 7 ani, de la 1859 la 1866.
      În anul 1862, noul stat s-a numit România.
      În  timpul domniei, el a realizat reforma agrară in 1864, a organizat armata, învăţământul primar a devenit obligatoriu şi gratuit, a înfiinţat Universităţile de la Iaşi şi Bucureşti, ţăranii au fost împroprietăriţi cu pământ, finanţele au fost mai bine gospodărite şi activitatea judecătorească a fost modernizată.
De astăzi, voi sunteţi stapâni pe braţele voastre,voi aveţi o părticică de pământ proprietate şi moşie a voastră;  de astăzi voi aveţi o Patrie de iubit şi de apărat.”
Silit să renunţe la putere în 1866, a fost exilat şi a trăit la Viena şi Florenţa. A murit în 1873 la Heidelberg (Germania), dar a fost adus în ţară şi înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judeţul Iaşi), apoi reînhumat la Biserica ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.


Dincolo de frământările politice care au urmat şi de presiunile externe, din România lipseşte Transilvania, care abia în 1918 se va alătura Prinicpatelor, formând România. 



Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat construit în stil neogotic în anul 1804
care a aparţinut iniţial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii.

Palatul Domnesc de la RUGINOASA- IASI - dupa o ilustrata


In memoria marelui domnitor s-au inaltat numeroase monumente istorice...

La 1 septembrie 1863 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a înmânat cel dintâi drapel subunităţilor de geniu, înfiinţate
 cu 4 ani în urmă. Cu acest prilej el a făcut o urare cu mare răsunet în inimile tuturor românilor de atunci. 
Ştiţi ce cuvinte a rostit domnitorul Cuza la acea solemnitate ?

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a spus :
"Steagul este România! Acest pământ binecuvântat al patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri, îmbelşugat cu sudoarea ţăranului şi a muncitorului român este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi copiii noştri. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi a disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt, steagul naţional reprezintă toate victoriile şi toate virtuţiile militare care se cuprind în cele două cuvinte dăltuite pe vulturii romani: onoare şi patrie."
 

 

    


                 Moș Ioan Roata și  Unirea
                                         de Ion Creangă

    La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaşi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu şi alţii, au găsit cu cale să cheme la Adunare şi câţiva ţărani fruntaşi, câte unul din fiecare judeţ, spre a lua şi ei parte la facerea acestui măreţ şi nobil act naţional. Cum au ajuns ţăranii în Iaşi, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos şi i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe şi cuşme nouă, de se mirau ţăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri să le ţie cuvânt, ca să-i facă a înţelege scopul chemării lor la Iaşi.

— Oameni buni, ştiţi pentru ce sunteţi chemaţi aici, între noi? zise boierul cu blândeţă.

— Vom şti, cucoane, dacă ni-ţi spune, răspunse cu sfială un ţăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.

— Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două ţări surori, creştine şi megieşe, Moldova noastră şi Valahia sau Ţara Muntenească, de care poate-ţi fi auzit vorbindu-se, se sfâşie şi se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie şi peire a neamului românesc. Ţări surori şi creştine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, aşa se închină şi fraţii noştri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea şi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai şi fraţii noştri munteni. Ţări megieşe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuaşul Milcov, ce trece pe la Focşani, le desparte. "Să-l secăm dar dintr-o sorbire" şi să facem sfânta Unire, adică înfrăţirea dorită de strămoşii noştri, pe care ei n-au putut s-o facă în imprejurarile grele de pe-atunci.

Moş Roată se duce şi vrea să ridice bolovanul, dar nu poate.
— Ia du-te şi dumneta moş Vasile, şi dumneta, bade Ilie, şi dumneta, bade Pandelachi.
În sfârşit, se duc ei vro trei-patru ţărani, urnesc bolovanul din loc, îl ridică pe umere şi-l aduc lângă boier.
— Ei, oameni buni, vedeţi? S-a dus moş Ion şi n-a putut face treaba singur; dar când v-aţi mai dus câţiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu uşurinţă, greutatea n-a mai fost aceeaşi. Povestea cântecului:
Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi şi la durere;
Unde-s mulţi, puterea creşte,
Şi duşmanul nu sporeşte.
Aşa şi cu Unirea, oameni buni! Credeţi dumnevoastră că, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem să fim numai atâţia? Fraţii noştri din Transilvania, Bucovina, Basarabia şi cei de peste Dunărea, din Macedonia şi de prin alte părţi ale lumii, numai să ne vadă că trăim bine, şi ei se vor bucura şi ne vor iubi, de n-or mai îndrăzni duşmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi fraţii noştri de sânge: franţujii, italienii, spaniolii şi portughezii, ce aşteapt? La orice întâmplare, Doamne fereşte, stau gata să-şi verse sângele pentru noi... Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aţi înţeles şi răsînţeles.
— Dă, cucoane, să nu vă fie cu supărare, dar de la vorbă şi până la faptă este mare deosebire... Dumnevoastră, ca fiecare boier, numai ne-aţi poruncit să aducem bolovanul, d-ar n-aţi pus umărul împreună cu noi la adus, cum ne spuneaţi dinioarea, că de-acum toţi au să ieie parte la sarcini: de la vlădică până la opincă. Bine-ar fi dac-ar fi aşa, cucoane, că la războiu înapoi şi la pomană năvală, parcă nu prea vine la socoteală... Iar de la bolovanul dumnevoastră am înţeles aşa: că până acum noi, ţăranii, am dus fiecare câte-o peatră mai mare sau mai mică pe umere; însă acum suntem chemaţi a purta împreună tot noi, opinca, o stâncă pe umerele noastre... Să dea Domnul, cucoane, să fie altfel, că mie unuia, nu mi-a părč rău.
La aceste vorbe, ţăranii ceilalţi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul şi a zice:
— Ia, poate că şi Roată al nostru să aibă dreptate!...
Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiţit găluşca şi a tăcut molcum .