Alexandru Ioan Cuza
Primul
domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România
(1862-1866). Sub domnia sa, s-au pus bazele
dezvoltării moderne a naţiunii române
din punct de vedere
economic, social, politic şi cultural
Descendent dintr-o veche familie moldovenească cu tradiţii
revoluţionare, Alexandru I. Cuza s-a
născut la 20 martie 1820, la Bârlad.
A
studiat la Iaşi şi Paris, s-a aflat in primele rânduri ale
Revoluţiei de la 1848. S-a făcut cunoscut cu ocazia divanurilor ad-hoc.
Alexandru Ioan Cuza a reuşit să facă din Principatele
Române un stat modern.
La 5
ianuarie, la Iaşi, Alexandru
Ioan Cuza este ales domn al Moldovei.
La 24 ianuarie, la Bucureşti, tot el este ales domn al Munteniei. Astfel românii, deşi
nu au călcat dorinţa marilor puteri de a avea două ţări cu doi domnitori, două
conduceri, două parlamente, profitând de absenţa precizării ca aceşti domnitori
trebuie să fie persoane diferite, au ales deliberat şi calculat pe unul şi
acelaşi domnitor, Alexandru Ioan Cuza,
care va efectua, de fapt, unirea
efectivă a Principatelor Române.
Domnia sa a durat numai 7 ani, de
la 1859 la 1866.
În anul 1862,
noul stat s-a numit România.
În timpul domniei, el a realizat reforma agrară in 1864, a organizat armata, învăţământul primar a devenit obligatoriu
şi gratuit, a înfiinţat Universităţile de la Iaşi şi Bucureşti, ţăranii
au fost împroprietăriţi cu pământ, finanţele au fost mai bine gospodărite şi
activitatea judecătorească a fost modernizată.
„De astăzi, voi sunteţi stapâni pe braţele
voastre,
voi aveţi o părticică de
pământ proprietate şi moşie a voastră;
de astăzi voi
aveţi o Patrie de iubit şi de apărat.”
Alexandru Ioan Cuza
Silit să renunţe la putere în 1866, a fost exilat şi a trăit la Viena şi Florenţa. A murit în 1873 la
Heidelberg (Germania),
dar a fost adus în ţară şi înmormântat la castelul familiei sale de la Ruginoasa (judeţul
Iaşi), apoi reînhumat la
Biserica ,,Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi.