Revista cursului LCCR Villarrobledo : Legende

Legenda Bucurestiului

A fost odata un padurar sarac care traia impreuna cu fiica sa, pe nume Dambovita, intr-o padure mare si adanca. Fata stia toate secretele padurii si cararile ascunse sub iarba si tufisuri.

Intr-o zi un print dintr-un taram indepartat s-a ratacit in padure. Intalnind-o pe Dambovita i-a cerut acesteia sa ii gaseasca drumul. Fiind o fata de treaba ea i-a aratat cararea. Printul a vazut-o atat de blanda si frumoasa si a cerut-o de sotie. Atunci Dambovita i-a spus ca ea deja i-a promis mana lui Bucur. Bucur era un pastor care locuia langa padure. Ca multumire, printul, care nu era nimeni altul decat Printul Muntilor, i-a daruit fetei un mic cutitas si un titirez. Daca ar fi invartit titirezul orice dorinta ar fi devenit realitate.

Dupa aceea intalnire cu printul, fata a luat cutitul si titirezul si i le-a aratat lui Bucur, logodnicul ei. Vrand sa ii arate cat de mult il iubeste si ca i-a fost credincioasa, ea a infipt cutitul intr-o piatra. Din locul in care a lovit piatra a iesit un rau limpede ca si lacrimile fetei. Raul a fost numit Dambovita, dupa numele ei, iar ea impreuna cu iubitul ei au intemeiat un mic sat la marginea padurii, pe malurile raului. Bucur a numit asezarea dupa numele lui. Si asa micul sat, astazi un mare oras, se numeste Bucuresti si apa care il traverseaza se numeste Dambovita.

In vechea limba a dacilor, “bucur” inseamna cioban, trecator, ratacitor, calator spre locul de iernat cu turma sa. ”Bucura” este locul de intalnire al ciobanilor.

Inca din vremea dacilor, acest loc legendar -“Bucura”- traversat de rauri, plin de pasuni si paduri, cu un climat bland, era un loc foarte popular intre pastori.

Acestea fiind spuse, legenda pastorului Bucur, nu poate fi considerata o intamplare, prezenta ei in acest loc fiind complet justificata.

Geneza:

Inceputurile Bucurestiului sunt inca invaluite in mister. Este localizat la aproape 60 km de Dunare, 125 km de Carpati si 260 km de Marea Neagra. Pierduta in timp, asezarea orasului, ca si numele acestuia, sut strans legate de legenda lui Bucur.

In trecut era numit Fortareata Dambovitei. In prezent, numele Bucurestiului este pentru prima data amintit intr-un document semnat la 20 septembrie 1459, de conducatorul Vlad Tepes, care si-a stabilit aici a doua resedinta dupa cea de la Targoviste.

In 1859, a devenit capitala Principatelor Unite Romane. Dupa aceea, in 1862, Bucuresti a devenit capitala Romaniei.

Legenda ouălor roşii

Se spune că în vremea când Iisus era răstignit pe cruce şi suferea pentru păcatele noastre, în Cetatea Ierusalim a venit o femeie care a adus cuiva un coş plin cu ouă. Trecând ea prin acel oraş a auzit că Domnul nostru Iisus Hristos a fost condamnat la moarte şi a fost dus să fie răstignit pe dealul Golgota.

Când femeia a auzit vestea aceea cutremurătoare, inima ei a fost cuprinsă de o mare durere. Ea era cu atât mai supărată pentru că Iisus l-a vindecat odată pe fiul ei, care era bolnav de moarte.

Aşa cum era, cu coşul plin de ouă, a fugit repede la dealul Golgota, unde Iisus era bătut în cuie pe cruce şi nişte soldaţi îl păzeau. Din mâinile şi picioarele Lui sfinte curgeau stropi mari de sânge.

Femeia şi-a aşezat coşul ei cu ouă acolo jos, lângă crucea Domnului, şi a început să se roage plângând de durere:

- Doamne Sfinte, Tu, care ai făcut numai bine, ai salvat oameni de la moarte, ai înviat morţii şi ne-ai învăţat să credem în Dumnezeu, acum eşti răstignit pe cruce ca cel mai mare duşman. Te rugăm, iartă-ne pe noi, păcătoşii, şi lasă-ne un semn, să ne aducem aminte de suferinţa pe care ai îndurat-o pentru noi.

Când s-a ridicat femeia de jos, ouăle din coşul ei erau toate roşii de la sângele care picurase pe ele din rănile Lui Iisus. Femeia n-a mai mers acasă, ci a rămas în oraşul Ierusalim. După trei zile de la răstignire, acea femeie împreună cu alte femei au mers la mormântul Domnului, dar acesta era gol şi atunci s-au bucurat mult, spunând: Hristos a înviat!

Plină de bucurie, femeia spunea tuturor despre ouăle roşii din coşul ei, care erau semnul suferinţelor Lui Iisus pe cruce. Cu ochii strălucind de bucurie împărţea tuturor câte un ou roşu, spunându-le: Hristos a înviat!

De atunci, în fiecare an, în Vinerea Mare, femeia aceea credincioasă îşi pregătea câte un coş cu ouă roşii în amintirea Răstignirii şi Învierii Domnului. Le împărţea copiilor şi săracilor, povestindu-le despre suferinţele lui Iisus pentru mântuirea noastră, a oamenilor. Apoi îi punea să ciocnească în amintirea Învierii Domnului, spunându-le: Hristos a înviat!, şi primind răspunsul: Adevărat a înviat!

De la femeia aceea a rămas obiceiul să fie vopsite ouă roşii de Paşti şi să fie dăruite în amintirea Patimilor şi Învierii Domnului.

Ouă înzestrate cu de puteri miraculoase În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşte sînt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie. În dimineaţa primei zile de Paşte, copiii sînt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă, precum oul de Paşte şi curaţi precum argintul.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/hunedoara/traditia-vopsirii-oualor-paste-legendele-crestine-leaga-simbolul-oualor-rosii-patimile-iisus-1_50ae67857c42d5a6639c68ad/index.html

Ouă înzestrate cu de puteri miraculoase

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/hunedoara/traditia-vopsirii-oualor-paste-legendele-crestine-leaga-simbolul-oualor-rosii-patimile-iisus-1_50ae67857c42d5a6639c68ad/index.htmlv

O altă legendă spune că, în ziua răstignirii și a morții lui Iisus Hristos, toate ouăle din lume s-au înroșit.

Într-altă poveste se spune că însăși Maica Domnului ar fi pus un coș cu ouă sub crucea pe care fiul ei era răstignit. Erau ouăle pe care voia să le dea soldaților ca să-i înduplece să aibă milă de fiul ei. Sângele Mântuitorului, simbol al vieții, care a curs peste ouăle din coș, le-a înroșit.

Când un soldat a năvălit în casă să-l anunțe pe Pilat că Iisus Hristos a înviat, acesta, neîncrezator, a luat un ou în mână și a spus: "Când se va înroși acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos". Pe dată, însă, oul din mâna lui Pilat s-a înroșit, dovadă că Iisus a înviat.

În alte variante ale legendei, nu Pilat, ci alți oameni neîncrezători ar fi fost convinși că Iisus Hristos a înviat văzând cum ouăle se înroșesc singure.

Ouăle de pe masa de Paște, cu semnificație religioasă, cele care simbolizează jertfa Mântuitorului, sângele vărsat și bucuria Învierii, trebuie să fie, așadar, întotdeauna roșii.

Ouăle se ciocnesc, din prima zi de Paște până la Înățtare, și se rostește cu bucurie formula tradițională "Hristos a înviat!" la care cealaltă persoană răspunde cu sufletul pătruns de dragoste și respect față de evenimentul sărbătorit "Adevărat a înviat!"

În unele zone din țară încă se mai păstrează obiceiul ca dimineața, în prima zi de Paște, întreaga familie să se spele pe față cu apă neîncepută în care se pun un ou roșu, o urzică și un bănut. Se crede ca oul roșu are puteri miraculoase, de îndepărtare a răului, a bolilor și făcăturilor, fiind purtător de bine, sănătate, putere ți noroc.

Să avem sărbători fericite și sănătate!

În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşte sînt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie. În dimineaţa primei zile de Paşte, copiii sînt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă, precum oul de Paşte şi curaţi precum argintul.

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/hunedoara/traditia-vopsirii-oualor-paste-legendele-crestine-leaga-simbolul-oualor-rosii-patimile-iisus-1_50ae67857c42d5a6639c68ad/index.html

Páginas

Legende