de George
Coşbuc
 |
,,Tu
n-ai vǎzut pǎdurea, copile drag al meu,
Pǎdurea iarna doarme, c-aşa vrea Dumnezeu.Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsǎ de fiori.
Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboarǎ-ncet de-alungul pǎdurilor de brad,
Şi cântǎ-ncet ; şi mere şi flori din sân le cad.
Iar florile s-anină de ramuri pânǎ jos
Şi-i cântec şi luminǎ şi-aşa e de frumos!
Iar brazii se deşteaptă, se mirǎ asta ce-i,
Se bucurǎ şi cântǎ ca îngerii şi ei.
Tu n-ai vǎzut pǎdurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr-însa Dumnezeu.
Un înger rupse-o creangă din brazii cu fǎclii,
Aşa cum au gǎsit-o, cu flori şi jucǎrii.
Departe într-un staul e-n faşa-acum Iisus,
Şi îngerii, o, câte şi câte i-au adus.
Dar el e bun şi-mparte la toţi câţi îl iubesc,
Tu vino, şi te-nchinǎ, zi: "Doamne-ţi mulţumesc".