De vorbă cu un ghiocel
Era la
început de primăvară. Un ghiocel cu petalele gingaşe şi frumoase
şi-a scos capul de sub zăpada îngheţată. Pe
lângă el a trecut un băieţel şi a vrut
să-l rupă pentru a-l duce acasă. Deodată a
auzit un glas:
-
Ce vrei să faci cu mine, băieţelule?
-
Ce, cine e acolo?
-
Sunt eu, ghiocelul pe care îl priveşti! De ce vrei
să mă rupi?
-
Aş vrea să te ofer mamei mele!
-
N-ar fi mai bine dacă m-ai lua cu rădăcină? Aşa aş
putea să fiu alături de tine până la
sfârşitul primăverii şi-ţi voi povesti
lucruri interesante despre viaţa noastră, a plantelor.
-
Sunt de acord cu tine! a spus băiatul.
Cei doi au fost cei
mai buni prieteni până la sfârşitul primăverii.
De vorbă cu un ghiocel
A sosit primăvara. Zăpada
s-a topit. Au răsărit ghiocei cu petale gingaşe. Păsările călătoare au sosit
din depărtările cu lumină.
O
fetiţă jucăuşă mergea pe o poieniţă. A întâlnit un ghiocel, pe care a vrut să-l
rupă pentru ca să-l ducă în dar mamei, însă ghiocelul i-a spus:
-
Nu mă rupe, fetiţă gingaşă!
-
Cine a vorbit?
-
Eu, solul primăverii!
-
Dar cum poţi să vorbeşti?
-
Eu sunt primul ghiocel ivit de sub zăpadă şi, pentru
că am fost văzut
pentru prima dată de un copil, am putut să
vorbesc cu tine.
Fetiţa
a fost fericită că i-a vorbit un ghiocel.