Martie- Mărțișor

  Elevii cursului LCCR -Villarrobledo  le urează mămicilor, bunicuțelor si tuturor femeilor o primăvară însorită, gânduri bune, multă sănătate și nu în ultimul rând  un călduros  ,,LA MULȚI ANI ,,!!!


Simbol al renaşterii, al optimismului, al încrederii în sine, MĂRŢIŞORUL este purtat întreaga luna martie. Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirma ''scopul purtării lui este să-ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe ca a lui, apoi veselie şi sănătate,cinste,iubire şi curăţie de suflet...''  
         Luna martie este luna în care nu trebuie să îţi dispară zâmbetul de pe faţă, în care să radiezi de frumuseţe şi să împarţi acest sentiment de bine cu toată lumea din viaţa ta! 

LEGENDA MĂRŢIŞORULUI

         Se spune că în trecut Soarele a luat chipul unui om minunat pentru a participa la hora dintr-un sat. Văzând frumuseţea  şi blândeţea Soarelui, Zmeul,invidios, l-a răpit şi l-a încuiat în templul său întunecat.
         Un tânar voinic din sat se hotărăşte să plece în căutarea Zmeului pentru a elibera Soarele.  Dar această căutare a  tânărului a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna.
         Spre sfârşitul iernii, voinicul reuşeşte să găsească castelul Zmeului, luptă cu acesta şi eliberează Soarele.
         Eliberat, Soarele ajunge pe cer şi încălzeşte pământul, redând bucuria oamenilor.
        Tânărul este rănit grav de zmeu, iar sângele acestuia se scurge pe zăpada albă.
         Legenda spune că de atunci tinerii au început să împletească ciucuraşi: dintr-un fir alb, care semnifică puritatea ghiocelului – prima floare ce vesteşte venirea primăverii şi unul roşu – care semnifică sângele voinicului sau dragostea pentru frumos.

                                                                      
     
DATINI DE MĂRŢIŞOR
         Ziua de 1 Martie, Mărţişorul, după calendarul vechi, era considerată ca începutul unui Nou An, sărbatoarea venirii primăverii.
         Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie şi se sărbătoreşte din timpul romanilor, când se sărbătorea ca zeul Marte, zeul forţelor naturii, al primăverii şi al agriculturii.
         Mărţişorul era format dintr-un fir roşu şi unul alb, de care se atârnau monede de aur sau argint. Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor era specifică înţelepciunii bărbatului.  Fetele îl purtau timp de douăsprezece zile la gât şi-l ţineau astfel până ce înflorea primul pom (de obicei, până la sfârşitul lunii martie). După aceea, cu şnurul legau o creangă a pomului, iar cu banul respectiv îşi cumpărau caş, pentru ca tot anul să le fie faţa frumoasă şi albă.
         Ziua scoaterii mărţişorului era marcată de o petrecere numita “băutul mărţişorului”.
         Cu trecerea timpului, de şnurul roşu-alb s-au legat monede de argint şi de aur.
         În ziua de astăzi, de acest şnur se atârnă obiecte artizanale, întruchipând diferite animale, flori, litere etc. Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrară, care, fiind în vârstă, moare şi apoi renaşte la echinocţiul de primăvară.
         Mărţişorul este numit şi “funia anului”, care se spune că adună laolaltă săptămânile şi lunile in cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular: vara şi iarna, simbolizate de şnurul bicolor. Împletirea alb-roşie a şnurului se regăseşte în steagul căluşarilor, la bradul de nuntă, la podoabele junilor şi în multe alte obiceiuri străvechi. Împletirea celor două culori simbolizează regenerarea vieţii.
         Rostul şnurului era ca, prin împletirea celor două fire ce simbolizează unitatea contrariilor (lumină-intuneric, căldură-frig, iarnă-vară), să se aducă sănătate şi pază de boli .
         Cele două culori împletite mai simbolizează şi dragostea şi ura, viaţa şi moartea, binele şi răul.
         Sărbătoarea tradiţională de 1 Martie a devenit cu timpul un prilej de omagiere a sexului frumos.
         Scopul purtării Mărţişorului este să-ţi apropii soarele. Prin asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor să-ţi dea ce-i stă în putere : frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire. Dăruind un un mărţişor este ca şi cum ai dărui o fărâmă de soare.
         Un obicei de la sate este ca ţăranii să pună copiilor mărţişoare ca să fie curaţi ca argintul şi să nu-i scuture frigurile, iar fetele zic că-l poartă ca să nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are să se ofilească. Poporul mai ştie că mărţişorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu ca pe o podoabă ori ca jucărie.
         Ca să ne respectăm tradiţia, mărţişorul trebuie legat la răsăritul soarelui, în prima zi a lunii martie. El se poartă de la 1 Martie până când se arată semnele de biruinţăa ale primăverii: până se aude cucul cântând, până înfloresc cireşii ori trandafirii, până vin berzele sau rândunelele. După aceea, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc.
         Dincolo de obiceiuri şi tradiţii, mărţişorul este o întrupare a bucuriei, a dragostei de viaţă, un semn prin care noi, oamenii, salutăm renaşterea naturii odată cu venirea primăverii.
         Mărţişorul se poartă în zilele Babei Dochia, care sunt între 1-9 martie şi există şi acum obiceiul de a-ţi alege o anume zi din această perioadă, care spune că aşa cum va fi în acea zi, aşa va fi tot anul tău. O zi însorită va prevesti un an bun, iar una mohorâtă un an prost. 










Legendele babei Dochia 

 ,,Ca să pricepi sufletul unui popor,   trebuie să-i cunoşti miturile fundamentale,,

Există mai multe legende despre Baba Dochia.
Una dintre ele se consideră că ar sta la baza etnogenezei poporului român. După cum spunea criticul literar George Calinescu, mitul “Traian si Dochia” este “rezultatul unei întregi experienţe de  viaţă a poporului român”. Legenda povesteşte despre formarea poporului român, despre unirea dacilor cu romanii. Despre Dochia, o fată extraordinar de frumoasă, se credea că este fiica regelui Decebal. După cucerirea Daciei, aşezându-se pe meleagurile dacice, Traian este vrăjit de farmecul fetei si doreşte să o ia de nevastă. Traian urmăreşte ca prin uniunea sa cu Dochia să dea un exemplu celorlalţi romani, asigurându-se în felul acesta asimilarea populaţiei dacice. Pentru că fata este foarte mândră şi refuză categoric să răspundă sentimentelor falnicului cuceritor, încercă să fugă. Este urmarită de Traian şi de trupele acestuia şi se ascunde printre stâncile sacre ale muntelui Ceahlău. Este ajunsă din urmă de Traian. În acel moment, Dochia îi cere ajutor zeului Zamolxis (zeul suprem al dacilor )şi îi cere să o prefacă în stană de piatră decât să capituleze in faţa cuceritorului poporului dac. Ascultându-i ruga fierbinte, zeul o transformă împreuna cu oile sale în stane de piatră.
Altele ne  introduc în atmosfera pastorală a satului românesc.
           Cu mult timp în urmă o femeie bătrâna care se numea Dochia avea o fiică vitregă pe care o ura. Într-o zi de iarnă cumplita Dochia i-a dat o haină foarte murdară cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada.
            Tânăra fată a spălat-o mult timp, dar cu cât o spăla ea mai tare, cu atât devenea haina mai neagră . Atunci a apărut un fecior care se numea Mărţişor şi a întrebat-o de ce plânge. Ea i-a povestit ce i s-a întâmplat.
           Atunci Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie cu alb şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă pânza era albă ca şi neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu a  crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea prinsă în pieptul fetei.
           Bătrâna  a crezut că primăvara a venit şi  a plecat  cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La sfârşit a fost însă prinsă de burniţă. Când a ajuns in varf i s-a arătat Marţişor: "Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală?" a grăit el, "Tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu." Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi împreună cu oile , a fost transformată în stană de piatră .
           O altă variantă ne spune că Baba Dochia , personificare a anului vechi şi mama a lui Dragobete , îşi trimite nora la pădure ca să-i culeagă fragi. Fata , ajutată de Dumnezeu, găseşte fragi copţi şi îi aduce Dochiei, care, văzându-i, crede că a venit vara şi deci este timpul să urce cu oile la munte. Din precauţie, îşi pune nouă (unele variante 12 ) cojoace în spate şi porneşte urcuşul. Dar cum pleacă de acasă, începe o ploaie mocănească (în unele variante o ninsoare) care nu sta nouă zile şi nouă nopţi. Îngreunându-i-se cojoacele, Dochia le scoate, unul câte unul, până rămâne în ie. Zilele schimbătoare de la începutul lunii martie sunt puse de popor pe seama Dochiei, care şi-ar scutura din când în când cojoacele de ploaie sau omăt.
 În final, Dochia moare îngheţată lângă oile sale în ultima zi a urcuşului, când se lasă un ger năprasnic trimis de către Martie, care l-a împrumutat de la fratele lui mai mic, Februarie. 
         Zilele Babei ,Babele, (1-9 martie) reprezintă un ciclu de 9 sau 12 zile, ce corespund cu zilele de urcuş ale Babei Dochia cu oile la munte, dedicat morţii si renaşterii sezoniere a zeiţei agrare şi a timpului calendaristic in preajma echinocţiului de primăvară. Obiceiurile şi practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia , Marta, Mărţişor, şi în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moşi sau 40 de Sfinţi . Ziua de 9 martie, când a murit Dochia, este considerată graniţa dintre anotimpul friguros şi cel călduros. Astfel, în unele zone ale ţării se consideră că, după încheierea Zilelor Babelor, ar urma alte nouă zile, “Zilele Moşilor”, ceva mai călduroase, între 10 şi 17 martie. Ziua de 1 martie este baba primăverii, cea a semănatului. A doua babă, ziua de 2 martie, este cea a muncii de vară, iar a treia este baba toamnei, cea a culesului. Astfel, datina din străbuni arată că aşa cum vor fi cele trei zile, asemeni vor fi şi cele trei anotimpuri din acel an, iar cum va fi a noua babă, aşa va fi vremea timp de 40 de zile.
           În fiecare an la începutul lui martie, fiecare român îşi alege “o babă”, adică o zi intre 1 si 9 martie. În această perioadă a anului, perioada de tranziţie între anotimpul rece şi cel cald, vremea este cu precădere capricioasă şi schimbătoare. Dacă ziua corespunzătoare “babei” alese este frumoasă şi însorită , celui ce a ales-o îi va merge bine tot anul. Dacă  , în schimb, ziua aleasă este înnorată şi ploioasă , persoana în cauză va avea dificultăţi de trecut în anul respectiv.