Lecţia de citire despre mama
de Gheorghe Blăjan
Noi am avut în cartea de citire
O lecție ce-n altele n-a fost.
Am învățat-o, poate-o să vă mire,
Ca pe-o poezie, pe de rost.
Eu nu am vrut, să ştiţi, asa să fie,
În minte însă mi-a rămas firesc,
Aşa cum creşte iarba pe câmpie
Aşa cum relele încă ne lovesc.
................................................
E o coloană-n marş. E vânt. E ploaie.
Soldații nici nu ştiu de-s in exod.
Pe şiră curge apa în şiroaie....
- Atenție! Vom traversa un pod!
... Câteva bârne, putrede şi ele,
Se vaită sub pasul obosit.
Mantalele şi raniţele-s grele –
Dar ordinul se cere -ndeplinit!
De pe un umăr firav, deodată,
Rafala smulge, însă, o manta –
Şi comandantul nici n-apucă, iată,
Să strige avertismentul: “Stai aşa!”....
Şi toţi privesc de-acum uimiţi, în valuri,
Firavul trup încrâncenat luptând
Stihiei să i-o smulga şi, pe maluri
Să iasă cu mantaua mai curând.
Chiar nimeni nu mai crede c-o să scape,
E pradă-nvălmăşitului şuvoi!
... Dar el mantaua-şi smulge
dintre ape
Şi-mpleticit, iese pe mal apoi.
- Tu eşti nebun de-a dreptul! Tribunalul
Va judeca nesăbuința ta !
Să te arunci în val, când vezi că valul
E-aşa cum e – doar pentru o manta?
- Domnule comandant.... Cât o să fie,
Primesc osânda, fie cea mai grea.
Sunt vinovat. Dar o fotografie
Aveam în ea. Priviţi ...
E mama mea!
Nu uita, copile!
Mama ți-a dat viața.
Nu uita copile!
Luminoasa-i față.
Ochii mamei veșnic
Viața îți veghează,
Nu uita, copile!
Mama-i pururi trează!
Nu uita, copile!
Mare când vei crește
Doar cu fapte bune tu o răsplăteste!
De ziua mamei
de Viorel Cozma
Astăzi este
ziua ta,
Mamă scumpă, mama mea,
Ziua ta e luminoasă,
Ca o zână de frumoasă.
Mulți ani, mulți în fericire,
Sănătate și iubire!
De la tine-am învățat
Drumul meu adevărat.
Să trăiești, măicuță bună,
Să ne fii mereu cunună,
Și la anul, ca-n povești,
Să fii tot așa cum ești!
Mamă scumpă, mama mea,
Ziua ta e luminoasă,
Ca o zână de frumoasă.
Mulți ani, mulți în fericire,
Sănătate și iubire!
De la tine-am învățat
Drumul meu adevărat.
Să trăiești, măicuță bună,
Să ne fii mereu cunună,
Și la anul, ca-n povești,
Să fii tot așa cum ești!
Tu ești, mamă!
de Petru Demetru Popescu
Când eram
copil odată,mama mea învăţătoare
M-a luat cu
ea la şcoală,doar aşa, într-o plimbare.
Şcoala mi-a
părut castelul, iară clasa cu fereşti
Poza mândră
întâlnită într-o carte cu poveşti.
Ea,ţinându-mă
de mână,mă purtă spre banca-ntâi
Şi o scurtă
mângâiere mi-aşeză la căpătâi.
Banca-naltă,
eu mai singur decât cucul mă simţeam
Şi-aşezat
aşa pe vârfuri tot la mama mea priveam.
Aş fi vrut
să fiu acolo lângă ea şi nu aici
Lâng-aceşti
copii din clasă,mult mai mari, dar tot pitici.
Am aflat
chiar fiindcă mama tuturor le surâdea
Când ştiam
că numai mie ea acasă îmi zâmbea.
După un
timp, pe care astăzi poate doar l-am tălmăcit,
Clasa-ntreagă,
întrebată, a fost pusă la ghicit.
-Dragii mei,
să-mi spuneţi mie, a-nceput învăţătoarea,
Cine
muntele-l întrece-n înălţime,iară marea
O întrece în
mărime prin atâta bunătate?
Ce fiinţă
este-n lume cea mai scumpă dintre toate,
Care mângâie
când doare, care cântă când mângâie,
Stând de
strajă suferinţei pruncilor la căpătâie?
Cine
este-acea fiinţă fără care nu se poate,
Cea mai dragă, cea mai mare şi mai bună dintre toate?
Clasa-ntreagă se gândeşte…ochii
mari, mintea-ncordată.
Un băiat parcă e gata să răspundă….şi o fată….
Nu ştiu ce fior mă prinse şi pe mine-ntr-o suflare,
Am uitat că sunt în bancă, mama că-i învăţătoare,
Şi pe când băieţi şi fete mâna ridicau în sus,
Eu, cu voce îndrăzneaţă, cu iubire de nespus,
Le-am luat-o înainte şi-am strigat fără de seamă:
-Cea mai scumpă din fiinţe-n lumea asta….
Tu ești, mamă !
Un băiat parcă e gata să răspundă….şi o fată….
Nu ştiu ce fior mă prinse şi pe mine-ntr-o suflare,
Am uitat că sunt în bancă, mama că-i învăţătoare,
Şi pe când băieţi şi fete mâna ridicau în sus,
Eu, cu voce îndrăzneaţă, cu iubire de nespus,
Le-am luat-o înainte şi-am strigat fără de seamă:
-Cea mai scumpă din fiinţe-n lumea asta….
Tu ești, mamă !